În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci.

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,

Fă-ţi timp să poţi cu milă să le alini trecând.

Fă-ţi timp pentru adevărul ce-n faţă ne stă-ntins,

Fă-ţi timp pentru privire cu sufletul deschis.

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,

Fă-ţi timp s-auzi ce-ţi spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,

Fă-ţi timp pe-un munte seara, stând singur să te rogi.

Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău în tinzi,

Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o mână să le-ntinzi.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,

Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos.

Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,

Fă-ţi timp, căci eşti de bune şi rele-nconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,

Fă-ţi timp de cercetarea celor din supărări.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,

Fă-ţi timp căci toate acestea au pentru tine-un grai.

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,

Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi,

Comoara risipită a vieţii nu poţi ca s-o mai strângi.